sâmbătă, 8 februarie 2014
vineri, 31 ianuarie 2014
sâmbătă, 4 ianuarie 2014
Boboteaza - Botezul Domnului
Pe data de 6 ianuarie, crestinii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza. Aceasta sarbatoare reprezinta botezul in apa Iordanului a Mantuitorului Iisus Hristos de catreSfantul Ioan Botezatorul. In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste aghiasma cea mare.
Boboteaza - Epifania
La 30 de ani, la plinatatea varstei barbatului desavarsit, a venit Hristos la Iordan, unde Sf. Ioan Botezatorul invata si boteza cu botezul pocaintei; iar despre Iisus le spunea: "Se afla in mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L stiti" (Ioan 1, 26). "Nici eu nu-L stiam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 33-34). Cand a aparut Hristos pe malul Iordanului, Sf. Ioan, luminat de Duhul Sfant , Il
Boboteaza - Botezul lui Ioan si Botezul Bisericii
Ceea ce s-a intamplat cu pastele iudaic, se intampla si cu botezul. La Cina cea de Taina intalnim si pastele iudaic si pastele nostru; Hristos a pus capat celui dintai si i-a dat inceput celui de-al doilea. Si acum la raul Iordan a implinit botezul iudaic, dar in acelasi timp a deschis usile botezului Bisericii. Botezul lui Ioan era un botez de pocainta, care ii facea pe oameni sa-si osandeasca pacatele lor. Acest botez nu era o taina, ci un ritual, pentru ca nu ierta pacatele. Dar de ce n-a botezat Hristos, ne-o spune insusi sfantul Ioan cand zice : "Acela va va boteza cu Duh Sfant si cu foc". Dar Duhul Sfant nu fusese inca dat. Acesta ne-a fost dat de Hristos insusi, de sus, de la Tatal (Ioan, 14, 26 ; 15, 26) venind in lume la Cincizecime (Fapte, 2, 1-4). Apostolii trebuiau sa se imbrace mai intai ei insisi cu toata puterea Duhului, cum s-a si intamplat la Cincizecime (Luca, 24, 49 si Fapte, 2, 1-4), ca apoi ei sa boteze cu apa si cu Duh Sfant, cum au si facut incepand dupa Pogorare cand s-au botezat adaugandu-se apostolilor "ca la trei mii de suflete" (Fapte, 2, 41).
Cu botezul lui Ioan s-a botezat si Mantuitorul, dar nu pentru ca El avea nevoie de curatire de pacate, fiind Dumnezeu-Omul, ci pentru a ne arata importanta si lucrarea botezului pe care il va institui si a implini Legea, ca sa se descopere lumii taina lui Dumnezeu cel in Treime inchinat, in numele Caruia sa ne botezam si noi.Taina botezului a fost instituita de Hristos insusi indata dupa invierea Sa din morti, odata cu trimiterea apostolilor la propovaduirea Evangheliei catre neamuri: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate Eu v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei, 28, 19-20).
Hristos se afunda in Iordan si Duhul pogoara peste ape. A trebuit sa se scufunde Fiul in firea omeneasca si prin ea in apa, pentru ca noi, scufundandu-ne in apa, sa ne inaltam spre viata Sa dumnezeiasca in Duhul Lui cel Sfant. In Cuvantul intrupat, apa si Duhul se unesc din nou.
Cu botezul lui Ioan s-a botezat si Mantuitorul, dar nu pentru ca El avea nevoie de curatire de pacate, fiind Dumnezeu-Omul, ci pentru a ne arata importanta si lucrarea botezului pe care il va institui si a implini Legea, ca sa se descopere lumii taina lui Dumnezeu cel in Treime inchinat, in numele Caruia sa ne botezam si noi.Taina botezului a fost instituita de Hristos insusi indata dupa invierea Sa din morti, odata cu trimiterea apostolilor la propovaduirea Evangheliei catre neamuri: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate Eu v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei, 28, 19-20).
Hristos se afunda in Iordan si Duhul pogoara peste ape. A trebuit sa se scufunde Fiul in firea omeneasca si prin ea in apa, pentru ca noi, scufundandu-ne in apa, sa ne inaltam spre viata Sa dumnezeiasca in Duhul Lui cel Sfant. In Cuvantul intrupat, apa si Duhul se unesc din nou.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea Sfantului Sfintit Mucenic Romano Lachedemonul.
Maine, 7 ianuarie, facem pomenirea Soborului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul.
vineri, 3 ianuarie 2014
joi, 26 decembrie 2013
Sfântul Ştefan, primul diacon şi martir al Bisericii, sărbătorit a treia zi de Crăciun
26 dec 2013, 17:06 | Mediafax
Sfântul Ştefan, serbat pe 27 decembrie, în a treia zi după Naşterea lui Iisus Hristos, avea harul divin al minunilor, de aceea este bine ca de ziua lui oamenii să aducă în casă icoana care-l înfăţişează, despre care se spune că-i ajută pe cei cu probleme de sănătate.
1 0
Sf. Ştefan
Foto: aradpress.eu
Foto: aradpress.eu
SFANTUL STEFAN. Întotdeauna în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, Biserica ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Întâiul Mucenic și Arhimandrit Ștefan, condamnat la moarte în anul 33, de autoritățile iudaice, cel care a vestit și a mărturisit credința în Hristos, deschizând drumul unui impresionant șir de martiri creștini, pedepsiți pentru credința lor, spune preotul Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Sfântul Ștefan era de neam ales și provenea din seminția lui Avraam. În limbă greaca, Ștefan înseamnă "coroană" și se referă atât la râvnă de care acesta a dat dovadă în a face cunoscută lucrarea lui Iisus Christos cât și la faptul că el este primul dintr-un nesfârșit șir de martiri din lumea creștină.
Misiunea Sfântului Ștefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei și credinței sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârși minuni și de a arată semne mari în popor. Având harul divin al minunilor, care-i însoțeau adesea propovăduirile, Sfântul Ștefan a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în față Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar şi de faptul că strică Legea lui Moise.
În față Sinedriului, Ștefan și-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlinește prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeți, dar nu a reușit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate și lovit cu pietre. Prăbușit sub povara bolovanilor aruncați asupra lui, Ștefan a avut totuși puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigașii lui: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta".
O veche tradiție spune că de ziua Sfântului Ștefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfățișează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creștinii care au probleme de sănătate, dar și pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.
În această zi, în biserici se pomenesc creștinii care au murit în împrejurări dramatice și se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ștefan. În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ștefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan. După ce se sfințesc de către preot, la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.
În tradiţie se mai spune că pentru sporul casei și sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine ca în 27 decembrie să dăruim icoana Sfântului Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă. În semn de iubire, prețuire și respect pentru Sfântul Ştefan, dar și ca dovadă de iubire și înțelegere, este bine să ne împăcăm cu persoanele cu care suntem certați.
Sfântul Ștefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau uciși cu pietre nu puteau fi înmormântați în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ștefan a fost pus în mormântul unui creștin. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaștele, pe mormântul său a fost scris "chiliel", care în limbă ebraică înseamnă "cunună", pentru că el a luat, cel dintâi dintre creștini, cununa muceniciei.
Numele este de origine grecească - Stephanos - și înseamnă "coroană", "ghirlandă", "cunună". La noi, numele de botez sunt Ştefan şi Ştefania sau Ştefana şi derivate ale acestora, Fane, Fănel, Fanica, Făniță şi Fana.
Sfântul Ștefan era de neam ales și provenea din seminția lui Avraam. În limbă greaca, Ștefan înseamnă "coroană" și se referă atât la râvnă de care acesta a dat dovadă în a face cunoscută lucrarea lui Iisus Christos cât și la faptul că el este primul dintr-un nesfârșit șir de martiri din lumea creștină.
Misiunea Sfântului Ștefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei și credinței sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârși minuni și de a arată semne mari în popor. Având harul divin al minunilor, care-i însoțeau adesea propovăduirile, Sfântul Ștefan a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în față Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar şi de faptul că strică Legea lui Moise.
În față Sinedriului, Ștefan și-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlinește prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeți, dar nu a reușit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate și lovit cu pietre. Prăbușit sub povara bolovanilor aruncați asupra lui, Ștefan a avut totuși puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigașii lui: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta".
O veche tradiție spune că de ziua Sfântului Ștefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfățișează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creștinii care au probleme de sănătate, dar și pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.
În această zi, în biserici se pomenesc creștinii care au murit în împrejurări dramatice și se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ștefan. În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ștefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan. După ce se sfințesc de către preot, la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.
În tradiţie se mai spune că pentru sporul casei și sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine ca în 27 decembrie să dăruim icoana Sfântului Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă. În semn de iubire, prețuire și respect pentru Sfântul Ştefan, dar și ca dovadă de iubire și înțelegere, este bine să ne împăcăm cu persoanele cu care suntem certați.
Sfântul Ștefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau uciși cu pietre nu puteau fi înmormântați în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ștefan a fost pus în mormântul unui creștin. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaștele, pe mormântul său a fost scris "chiliel", care în limbă ebraică înseamnă "cunună", pentru că el a luat, cel dintâi dintre creștini, cununa muceniciei.
Numele este de origine grecească - Stephanos - și înseamnă "coroană", "ghirlandă", "cunună". La noi, numele de botez sunt Ştefan şi Ştefania sau Ştefana şi derivate ale acestora, Fane, Fănel, Fanica, Făniță şi Fana.
sâmbătă, 21 decembrie 2013
ULTIMILE ICOANE PE STICLA INAINTE DE CRACIUN...
Un dar de sarbatori pentru cei care imi viziteaza blogul...
vineri, 20 decembrie 2013
duminică, 15 decembrie 2013
Pregatiri de Craciun
Nu putem incepe decat cu smerenia, celalalte debuturi sunt false. Nu savarsim nimic doar de ochii lumii, ci doar pentru Dumnezeu. Daca am posti exclusiv pentru lume, nu am mai avea nici o plata in cer. Biserica nu pregateste pentru vesnicie niste prefacuti, nici nu preda actoria sau simularea. Singura rugaciunea ne aseaza in raport real cu Dumnezeu. Un fariseu se amageste zilnic ca a facut doar bine in viata lui. De fapt, un fariseu ajunge sa faca totul mecanic. Nu ne miram ca fariseii nu sunt agreati in Biblie. Inima unui fariseu nu mai este vie, pentru ca nu mai plange. Nu ne cere nimeni sa ne contabilizam meritele. Nu ne rugam prin comparatie, dar cautam la propriile pacate. Rugaciunea unui fariseu este total neinspirata, ba chiar nerusinata si plina de dispret. Numai smerenia ne scoate din cursele celui rau si doar datorita smereniei, cel rau nu are nici o putere asupra noastra. Cea mai buna cale este cea aratata de Hristos: smerenia. Cautati iubirea si traiti-o cu smerenie! Am gasit locul unde bolnavii se intalnesc cu Doctorul lor: Biserica. Am auzit de alcoolicii rusi, care intorc icoanele cu fata spre perete: E tare greu sa stai cu fata spre Dumnezeu. Pentru pierderea sufletului, ajunge mandria, fara alt pacat. Nu exista decat o singura nenorocire: aceea de a nu fi impreuna cu Dumnezeu.
Tata Ceresc, am gresit! Vrem sa revenim din Babilon, sa ne intoarcem Acasa. In aceasta lume nu ne simtim perfect acasa: tanjim dupa alta realitate. Suntem in exil si ne pregatim pentru intoarcerea din robie. Patria adevarata este Imparatia Cerurilor. In numele lui Iisus Hristos, impacati-va cu Dumnezeu! (le cere Sfantul Pavel corintenilor). Nepasarea inseamna salbaticie. Tatal insa alearga in intampinarea celui ce vrea sa revina (sa isi revina). Pacatosul se rascoala: Da-mi pamantul, Iti las restul! Vedem prapastia in care am cazut. La primul semn de pocainta, Dumnezeu deja ne vede. Pocainta aduce mangaiere dumnezeiasca, este invoiala cu Dumnezeu pentru viata vesnica. Nu putem trata probleme de constiinta cu medicamente, ci cu pocainta. Nu este suficient sa facem analize, fara sa ne indreptam. Pocainta ne deschide ochii asupra pacatelor noastre: nu ne mai vaicarim, ci taiem patimile. Dupa ce spunem pacatele in amanunt la spovedanie, sa nu ne mai apucam de ele. Inima trebuie trezita prin rugaciune, altfel se va usca de tot.
Cred in iubirea lui Dumnezeu. Cred ca Mesia nu ma refuza, nu ma trimite la alt ghiseu. Aparent, ma ignora. In realitate, se topeste de dor si iubire. Pe pamant neo-pagan, cer ajutor divin. Cred in puterea sigurantei credintei. Cred in perseverenta si buna cuviinta. Da, Doamne, altora, mai napastuiti, nu mie, ghiftuitului! Raspunsurile mele nu Te incanta, pentru ca urme de formalism, ipocrizie si fariseism inca. Cred in puterea Ta taumaturgica. Vreau sa iau premiul I cu coronita de la Invatatorul Hristos. Dar, pentru asta, se cere consecventa, nu un bine sporadic, aleatoriu, izolat. Stiu ca Tu dezaprobi obraznicia si frica. Cred ca personajul principal ramai Tu, nu Iuda! Cred ca, in confruntarea dintre izvor si stanca, izvorul invinge intotdeauna, nu prin putere, ci doar prin perseverenta. Cred ca perseverenta este o arma care nu da gres niciodata in materie de iubire.
Cred ca nu ma vei hrani cu resturi. Doamne al belsugului iubirii, imbraca-mi sufletul, incalzeste-mi inima, viziteaza-ma in temnita launtrica. Vreau sa gazduiesti in inima mea. Intotdeauna mi-ai depasit asteptarile. Tu esti scaparea si puterea mea. Patimile nu mi-au produs decat confuzie si desensibilizare. De aceea, vreau sa ma eliberezi de ele. Vreau sa elimini piedica dintre noi, pentru perpetuarea starii de veghe.
Astept Craciunul, nerabdator precum un copil. Exista o atmosfera de sarbatoare in comunitate. Imi vine sa cred, nu ma surprinde si ma rog sa sporeasca ravna tuturor. Astept Craciunul, impunandu-mi sa nu ma bazez pe statistici seci, sa nu colectez fonduri, ci suflete pentru vesnicie. Astept Craciunul, mai ales astept sa cantam cu totii "Din cer senin"... Astept lacrima de bucurie de pe fata fiecarui mag. Imi impun sa nu fixez nici un target lumesc, pentru ca Duhul Craciunului sa lucreze in voie. Astept spovedanii sincere, reintoarceri ale risipitorilor, astept convertirea bogatilor in filantropi. Raman insa ipocrit si fariseu... De aceea, astept doar pe Dumnezeu.
Astept steaua, pentru a ma calauzi si a imi reaminti sa nu mai bombanesc si sa nu banalizez cele sfinte. Astept dezlegarea duhovnicului, in lupta nedisimulata de despatimire (impotmolita la un etern restart). Astept cel mai grandios eveniment: intalnirea cu Dumnezeu! Astept sa scap de stadiul patologic, de oboseala si de greutate, prin misterul Craciunului. Din otravitor, sa devin, in sfarsit, ravnitor. Astept sa descopar sinceritatea, pentru a scapa de povara aparentelor. In fata Modelului, nu voi ezita. Astept lipsa de viclenie, de uneltire... Astept curajul de a fi cu Dumnezeu.
Astept pe Pruncul Iisus, impreuna cu Feciora Maria, in casa mea. Imi recunosc vinovatia, superficilitatea, egoismul... Dumnezeu accepta sa vina in casa mea, nu ii este scarba de mine, nicidecum (nu ca nu as merita). Sunt mic de statura (ca Zaheu), mic de statura duhovniceasca. Nu vreau sa fiu nici renegat, nici corupt. Dumnezeu ma va ajuta. Astept sa ma vad asa cum sunt in cea mai clara oglinda, Dumnezeu. Astept sa nu fiu prea impovarat de timpul acestei lumi. Astept ca a noastra civilizatie sa fie marcata de prezenta lui Dumnezeu in oameni. Astept sa nu fiu sufocat de fricile lumii, pentru ca, in comparatie cu Crucea lui Hristos, crucea mea este doar o cruciulita.
Nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om in Betleemul Iudeii aduce mai multa sensibilitate, interiorizare in meditatie, precum si dorinta de a fi mai buni cu cei din jur. Partenerii-sfintii ne ajuta enorm de fiecare data, in fiecare necaz. Acum Dumnezeu semneaza gratierea noastra. Vrea sa ne faca partenerii Lui. Un singur lucru ni se cere: "Niciodata sa nu uitam pe cei mai tristi ca noi" (cum canta Cenaclul Flacara). Umil se naste Dumnezeu in iesle, pe cei umili ii colindam, fraternizam cu ingerii, cu magii si cu pastorii. Nu furam aurul magilor, ci urmam steaua credintei lor. Crezul lor devine stindardul nostru de lupta. Il recunoastem pe Dumnezeu in fiecare om, in fiecare orfan, vaduva sau bolnav. Si a trecut cam prea mult de la ultima vizita intr-un penitenciar, pentru incurajarea talharilor, care inca mai au sanse la mantuire. Din copilarie, lacrimez de fiecare data la auzul colindului Raiului:
"Copilule cu ochi senini,
Tu vii din nou printre straini,
In pestera, pe paie reci
Iarasi capul ti-l apleci.
...Mereu la oamneni te cobori
Sa suferi iara si sa mori
Sa te jertfesti de mila lor,
Copil cu suflet plin de dor."
Fiul lui Dumnezeu se naste cu un scop precis: viata lui Dumnezeu sa devina viata noastra. Pastorala de Craciun, trimisa de Dumnezeu, este o telegrama optimista:
"-Aveti nevoie de o crestere spirituala, pentru unirea cu Mine. V-am creat pentru a deveni parteneri posibili ai Mei, in masura in care ii hraniti pe cei flamanzi. Vreau sa extind iubirea dintre Persoanele Sfintei Treimi si la voi, oamenii. M-am coborat la voi, pana la starea de Miel bland, ca sa ma jertfesc pentru voi. Deveniti unii altora - din lupi - miei capabili sa va jertfiti si voi unii pentru altii. Intunericul a fost imprastiat de catre Lumina Mea, pentru ca intunericul nu este si nu va fi o stare permanenta, intunericul nu este tinta voastra, ci tinta voastra este dobandirea Luminii Mele. Tot cel ce va chema numele Meu se va mantui. Chemati-ma in dimineata necazului si Eu va voi ajuta. Pe Fiul Meu L-am trimis in lume pentru ca voi sa fiti izbaviti din blestem. Pe cine iubesc Eu, nu il voi lasa sa piara. Nu mai bagatelizati mesajul Meu, ci va pocaiti, intelegeti cat de condamnabile sunt pacatele voastre. Prin Pocainta se efectueaza mantuirea fiecarei noi generatii. Eu doresc ca toti sa va mantuiti, dar, fara lacrimile Pocaintei, nu veti reusi. Alergati in asa fel incat sa vi se deschida poarta Imparatiei Mele si sa o aveti inlauntrul vostru. In Sfanta Liturghie, Eu am prelungit pentru voi atmosfera Noului Testament, traita in preajma Fiului Meu si a apostolilor. Nu lipsiti, asadar, de la Cina Mea! Detasati-va de egoism, ca Eu sa va umplu de viata Mea infinita. Simtiti iubirea Mea in voi, dar nu ca pe ceva trecator, ci ceva care nu se mai sfarseste."
Citind aceasta epistola adresata noua de Craciun, nu putem ramane la fel de imprudenti. Si Adam a pierdut Raiul dintr-o neintelepciune, dintr-o imprudenta, dintr-o lene a vointei (prea le avea pe toate de-a gata, fara efort). Nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om aduce un plus de iubire, un plus de cunoastere, produce un plus de viata. Si imi amintesc mereu de sarmani: plusul meu e minusul altuia. Doamne, reaprinde caldura inimilor noastre. Avem nevoie de o revizie serioasa a constiintei, iar duhovnicul ne asteapta rabdator la spovedanie. Ne debarasam de imgamfarea din saturare, scapam de lacomie, de egoism, de avaritie, de singuratate. Mesia nascut pentru noi este viu si noi vom fi vii. In timp ce ne rugam, Dumnezeu ne raspunde fiecarei batai a inimii. Luam pilda de la intelepciunea albinelor, care, atunci cand vad ca roiul de viespi le da tarcoale, raman in stup si scapa de paguba pe care ar putea sa le-o faca acestea. Nu scrie nicaieri ca vom trai 99 de ani, sa ne pregatim de moarte in fiecare zi! Semnal pentru a vorbi cu Dumnezeu avem permanent, doar bateria trebuie reincarcata prin rugaciune. Ca sa ne intalnim cu Pruncul divin, important este sa fim pe Drum (pe Cale), spre Betleem (Casa Painii), nu spre Babilon. Prin satele noastre, am pastrat cetatile credintei. Fugiti de pacat, pentru ca acesta doar blocheaza, intuneca si imbolnaveste! Dumnezeu ne lasa indicii de urmat: frati ai Lui, sarmani si bolnavi, ghizii nostri spre vesnicie. Nu mai agonisim aur ce devine putregai, ci inima o aurim prin neagonisire si caritate. Hristos Se naste! Este in mijlocul nostru...
joi, 12 decembrie 2013
sâmbătă, 7 decembrie 2013
marți, 19 noiembrie 2013
Intrarea Maicii Domnului in Biserica
Intrarea Maicii Domnului in Biserica este praznuita pe 21 noiembrie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.
Parintii Maicii Domnului sunt Sfintii Ioachim si Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinta in Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu sa le daruiasca cinstea de a fi parinti, fagaduind ca daca vor avea un copil, il vor duce la templu si il vor inchina Lui. Un inger le vesteste ca vor avea o fata pe care o vor numi Maria. Sfintii Ioachim si Ana nu au uitat de promisiunea facuta lui Dumnezeu si la trei ani de la nasterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.
Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde a stat pana la varsta de 15 ani. A fost condusa in acel loc sfant, pentru ca ea insasi avea sa devina "Sfanta Sfintelor" lui Dumnezeu, salas a lui Dumnezeu-Cuvantul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Vesnic, avea sa ia trup, sa Se faca cuprins in pantecele ei.
Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: "Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune".
Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in "Evanghelia dupa Iacov" sau "Protoevanghelia", o scriere apocrifa din secolul al II-lea.
Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde a stat pana la varsta de 15 ani. A fost condusa in acel loc sfant, pentru ca ea insasi avea sa devina "Sfanta Sfintelor" lui Dumnezeu, salas a lui Dumnezeu-Cuvantul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Vesnic, avea sa ia trup, sa Se faca cuprins in pantecele ei.
Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: "Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune".
Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in "Evanghelia dupa Iacov" sau "Protoevanghelia", o scriere apocrifa din secolul al II-lea.
Precizam ca dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului, numai "Bunavestire" are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I, 26-38). Despre celelalte sarbatori, evangheliile canonice nu ne dau marturii, informatiile provenind din Sfanta Traditie si din evangheliile necanonice (apocrife).
Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. "Pe 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria "cea noua". Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica pe 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu".
In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.
Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. "Pe 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria "cea noua". Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica pe 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu".
In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.
Incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei, se canta Catavasiile: "Hristos Se naste, slaviti-L!..." Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa Se nasca tainic in noi.
Nu este de ajuns sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica.
In aceasta zi, copiii pun crengi de mar in vase cu apa. Acestea, tinute in lumina si caldura, inmuguresc si infloresc, si sunt folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. Sa nu uitam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Daca am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum sa nu ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? Si de ce mar? Pentru ca stramosii nostri stiau de la batranii lor ca acea nuielusa a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceea inflorea pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta, flori dalbe.
Pentru ca bucuria sarbatorii Intrarea Maicii Domnului in Biserica sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste.
Adrian Cocosila
Pentru ca bucuria sarbatorii Intrarea Maicii Domnului in Biserica sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste.
Adrian Cocosila
joi, 14 noiembrie 2013
Postul Craciunului nu trebuie falsificat
Postul Craciunului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Postul Craciunului incepe cu ziua de 15 noiembrie si tine pana pe 24 decembrie inclusiv. Lasata Secului are loc pe 14 noiembrie, insa, daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, atunci se lasa sec pe 13 noiembrie.
Durata Postului Craciunului a fost stabilita in anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, tinut sub presedintia patriarhului Luca Hrisoveghi. Facem precizarea ca la inceput, nu toti crestinii posteau in acelasi mod si acelasi numar de zile - unii tineau un post aspru, altii mai usor, iar unele persoane posteau numai sapte zile, in vreme ce altii sase saptamani.
Postul Craciunului nu trebuie falsificat
Cand vezi ca oamenii sunt preocupati sa gaseasca cat mai multe retete de post, e semn ca omul nu mai vede din el decat trupul. Uitam ca suntem chemati sa postim nu numai de bucate, ci si de pacate. Exista mai multa preocupare pentru indelunga pregatire a mancarurilor, decat pentru stergerea din inima a cuvintelor si faptelor care ne-au tulburat.
Cand vezi ca oamenii sunt preocupati sa gaseasca cat mai multe retete de post, e semn ca omul nu mai vede din el decat trupul. Uitam ca suntem chemati sa postim nu numai de bucate, ci si de pacate. Exista mai multa preocupare pentru indelunga pregatire a mancarurilor, decat pentru stergerea din inima a cuvintelor si faptelor care ne-au tulburat.
Nu e nimic rau in a-i impartasi aproapelui o reteta de post, dupa cum nu este rau sa mananci. Insa, atunci cand la finalul postului ramai doar cu o reteta de post, denota ca avem un suflet mort in aceasta viata.
Postul Craciunului nu are menirea de a face din noi bucatari, ci de a ne curati de patimi. Nu mi-a fost dat sa aud ca in cadrul unei predici sa se rosteasca o reteta de post. Sigur, nici nu-mi doresc, caci nu stau de vorba cu Dumnezeu ca sa fiu inspirat in a gasi cel mai potrivit mod de a aseza o leguma langa alta. Stau de vorba cu El, ca sa ajung la asemanarea cu El. Iar daca patima a fost definita ca un atasament "irational" fata de trup, postul are rolul de a elibera trupul de sclavia patimilor.
Sa retinem: trupul prospera doar in masura in care sufletul slabeste si sufletul prospera in masura in care trupul slabeste. Postul restaureaza aici si acum starea in care se afla Adam inainte de caderea in pacat: era vegetarian si nu era rob nevoilor trupului.
A nu manca mult, dar a ravni mancaruri rafinate, e semn ca firea omului e imbolnavita. In acest caz, Avva Dorotei marturiseste: "Cand un asemenea gurmand mananca ceva ce-i place, e pana intr-atat de stapanit de placerea sa, incat o tine mult timp in gura, o plimba incoace si incolo si n-o inghite decat cu greu, din pricina placerii pe care o incearca".
Dar nu doar prin restrangerea cantitativa a hranei si prin abtinerea de la anumite categorii de alimente se obtine tamaduirea firii omenesti. Caci nu este niciun castig sa stim ca unii au postit saptamani intregi, dar au refuzat sa-si imbratiseze si sa le vorbeasca semenilor cu care s-au certat.
Asadar, a reusi sa ai parte de o mancare rafinata in post, nu inseamna altceva decat sa cauti satisfacerea poftelor si placerilor legate de macare. Asta inseamna sa pretuiesti mai mult darurile din creatie si mai putin sau chiar deloc Creatorul. Si asa repetam greseala lui Adam si a Evei.
In timpul Postului Craciunului nu suntem chemati sa reducem hrana de dulce si sa punem in locul ei cat mai multe produse de post. Scopul postului nu este sa ne infranam de la anumite bucate de dulce pentru a ne satura cu unele de post.
In concluzie, postul nu trebuie sa se rezume la a schimba felurile de mancare, ci el trebuie sa aduca schimbarea mentalitatii, a intentiilor, a atitudinilor, a a relatiilor noastre cu Dumnezeu, cu semenii si cu lumea materiala.
Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine"...
Sa ne daruiasca Dumnezeu putere sa ne hranim in Postul Craciunului mai putin material si mai mult duhovniceste. Post cu bucurii.
In timpul Postului Craciunului nu suntem chemati sa reducem hrana de dulce si sa punem in locul ei cat mai multe produse de post. Scopul postului nu este sa ne infranam de la anumite bucate de dulce pentru a ne satura cu unele de post.
In concluzie, postul nu trebuie sa se rezume la a schimba felurile de mancare, ci el trebuie sa aduca schimbarea mentalitatii, a intentiilor, a atitudinilor, a a relatiilor noastre cu Dumnezeu, cu semenii si cu lumea materiala.
Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine"...
Sa ne daruiasca Dumnezeu putere sa ne hranim in Postul Craciunului mai putin material si mai mult duhovniceste. Post cu bucurii.
Adrian Cocosila
duminică, 10 noiembrie 2013
SE APROPIE
Postul Craciunului
Postul Craciunului este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Din randuielile bisericesti aflam ca se lasa sec in seara zilei de 14 noiembrie, insa, cand aceasta data cade miercurea, se lasa sec cu o zi mai inainte. Acest post se incheie pe 24 decembrie. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa primeasca cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatra ale Tablelor Legii. Astfel, crestinii postind 40 de zile, se invrednicesc sa primeasca pe Cuvantul lui Dumnezeu intrupat si nascut din Fecioara Maria.
Dezlegari in Postul Craciunului
Dupa randuiala din pravile, in timpul Postului Craciunului, miercurea si vinerea nu mancam cu untdelemn si nu bem vin. In aceste doua zile postim pana la ora 3-4 p.m., cand manacam hrana uscata sau legume fierte. Daca se intampla sa cada miercuri si vineri un sfant care sa aiba Doxologie mare, dezlegam numai la untdelemn si la vin si mancam o singura data in zi. Daca s-ar intampla miercuri sau vineri sa cada un sfant care are Priveghere, dezlegam la untdelemn, la vin si la peste. Si daca se va intampla pomenirea sfantului al caruia este hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni mancam peste.
Marti si joi nu mancam peste ci numai untdelemn si vin. Daca se intampla sa cada un sfant marti sau joi, care sa aiba Doxologie mare, atunci mancam peste.
In Postul Craciunului avem dezlegare la peste sambata si duminica
Biserica a randuit ca in fiecare sambata si duminica cuprinse intre 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului in Biserica) si 20 decembrie (pomenirea Sfantului Ignatie Teoforul), sa avem dezlegare la peste.
Postul Craciunului in tipicul Sfantului Sava
In tipicul Sfantului Sava intalnim urmatoarele precizari: "Deci suntem datori in aceste 40 de zile sa pazim in fiecare saptamana, trei zile postindu-le fara untdelemn si vin: luni, miercuri si vineri. Iar daca se va intampla vreun sfant mare in aceste zile intru pomenirea lui dezlegam si facem praznic pentru dragostea sfantului. Adica in ziua a 16-a, a 23-a si a 30-a ale lunii noiembrie. Si in zilele 4, 5, 6, 9, 17 si 20 ale lunii decembrie. Daca aceste zile se vor intampla marti sau joi atunci mancam peste iar daca va fi luni, miercuri sau vineri dezlegam numai la untdelemn si vin, iar peste nu mancam in afara de faptul daca se va intampla sa fie hramul Bisericii. Deci daca se va intampla hramul vreunui sfant dintre acestia in manastire atunci dezlegam la peste si la vin in orice zi ar cadea. Iar unele Tipice de la ziua a 9-a a lunii Decembrie poruncesc sa postim si la peste, sa nu mai facem nici un fel de dezlegari, in afara de sambata si duminica si de va fi hramul vreunui sfant (cand se dezleaga)."
Randuieli liturgice specifice in Postul Craciunului
In timpul Postului Nasterii Domnului, incepand cu data de 21 noiembrie, se introduc in cadrul slujbei Utreniei, Catavasiile Nasterii Domnului, care se canta pana in data de 30 decembrie inclusiv. In aceasta perioada a Postului Craciunului, la Ceasuri si Pavecernita nu sunt cantate stihirile si nici troparele, ci toate sunt rostite. Daca ajunul Craciunului cade sambata sau dumnica, slujba Ceasurilor Imparatesti se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind aliturgica. De asemenea, daca ajunulCraciunului cade in zilele de luni pana vineri se va oficia in aceasta zi Liturghia Santului Vasile cel Mare, urmand ca in ziua praznicului sa se savarseasca Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va fi sambata sau dumnica, in ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua Craciunului - Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.
Adrian Cocosila
De ce punem icoana în casă şi pe care să o alegem
De ce punem icoana în casă? Icoana nu poate lipsi din casa creștinului. Prezența icoanei arată că acea casă este încreștinată, că familia care locuiește acolo este creștină. Icoana din casă este o mărturisire a credinței în Dumnezeu.
Icoana, prezență a celui înfățișat în ea Așa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc în față persoana dragă pe care o reprezintă, tot așa și icoana ne poartă cu gândul la cel înfățișat în ea. Icoana este o prezență a celui înfățișat în ea: a Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfinților. Prezența chipului unei persoane este într-o măsură prezența respectivei persoane. Chipul ne pune în legătură cu persoana pe care o reprezintă, ne ajută să ne ducem cu gândul la ea sau mai curând, aduce persoana respectivă în fața noastră, lângă noi, ne înlesnește o întâlnire cu ea. Icoana ne ajută să ne rugăm mai bine, pentru că ne ajută să intrăm mai ușor în legătură cu Dumnezeu, să-L vedem în persoana Mântuitorului Hristos, să simțim prezența Maicii Domnului și a sfinților pe care îi dorim împreună rugători cu noi și pentru noi.
Cine nu iubește icoanele nu iubește cu adevărat nici pe cei care sunt înfățișați în icoane. In ratacirea lor, sectantii spun ca nu e bine sa cinstim si sa ne inchinam la icoane pentru ca sunt idoli, ca nu e bine sa te inchini la o bucata de lemn sau hartie, pentru ca asa spune legea lui Dumnezeu. Dar crestinii nu se inchina la lemn sau hartie. Cine-si poate inchipui ca mamele si buncile noastre ingenuncheaza, se roaga si plang in fata unor bucati de lemn aceia se inseala amarnic si isi dau in felul acesta masura intunecimii mintii lor. Cel mai simplu exemplu care este la indemana tuturor ne poate lamuri asupra acestui lucru: in fata fotografiei unei persoane dragi, ceea ce ne bucura sau ne emotioneaza nu este bucata de hartie oricat de frumoasa ar fi aceasta, ci este chipul celui drag. Adeseori, de prea mult dor, sarutam fotografia persoanei indragite. Aceasta nu inseamna ca sarutam hartia, ci chipul celui drag si prin aceasta persoana care ne este draga. Fotografia ne este draga si o pastram cu sfintenie mai ales cand cel din fotografie este departe de noi. Daca am pierde fotografia respectiva sau daca cineva ne-ar rupe-o, de exemplu, ne-am supara foarte tare si ne-ar parea rau. Nu pentru ca am pierdut o bucatica de hartie, ci pentru ca am pierdut un semn, o prezenta a celui drag. Cu cat ne este mai draga persoana respectiva cu atat pretuim mai mult si fotografia si o tinem la loc de cinste. Tot asa si icoanele. Cu cat ne sunt mai dragi Mantuitorul, Maica Domnului si sfintii, cu atat iubim si cinstim mai mult icoanele. Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi!
Icoana, fereastră spre adevăratul Dumnezeu Dar icoana este mult mai mult decat o fotografie. Mai intai, pentru ca ea ne infatiseaza chipul lui Dumnezeu Insusi, chipul Fiului lui Dumnezeu intrupat. Ea este o fereastra spre lumea lui Dumnezeu, spre Imparatia cerurilor. Chipul Maicii Domnului si cel al sfintilor din icoane este chipul omenesc indumnezeit, coplesit de lumina dumnezeiasca a Imparatiei lui Dumnezeu. Icoana este sfintita prin chipul pe care il reprezinta. Fara icoana ne putem rataci de la adevaratul Dumnezeu, inchipuindu-ne fiecare, dupa mintea, priceperea si credinta sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plasmuit de imaginatia noastra. Asa incat riscul idolatriei este mult mai mare fara icoana, omul fiind tentat sa-si "inchipuie" un Dumnezeu "convenabil", dupa propriile dorinte si nevoi.
Ce fel de icoana trebuie sa punem in casa?Este bine ca sa punem in casele noastre icoane pictate pe lemn dupa randuiala Bisericii. In lipsa celor pictate pe lemn, se pot folosi si cele pe hartie, fie lipite pe lemn, se pot folosi si cele pe hartie, fie lipite pe lemn, fie inramate. Este foarte important sa distingem intre icoana adevarata si tabloul religios. Icoana adevarata este cea care ne arata chipul indumnezeit al Mantuitorului, al Maicii Domnului si al sfintilor, iar tabloul religios este cel care infatiseaza numai chipul omenesc al acestora. Pentru a nu gresi, se recomanda crestinului sa intrebe preotul atunci cand doreste sa-ri procure o icoana. Trebuie sa fim foarte atenti ce fel de icoana punem in casa noastra. Chipul acela se va intipari in mintea noastra. Chipul acela se va intipari in mintea noastra, a copiilor nostri pentru totdeauna si ne va ajuta sa ne indreptam cu mintea spre Dumnezeu. Crestinul nu trebuie sa se zgarceasca tocmai atunci cand cumpara o icoana.
Icoana daruita In traditia noastra se pastreaza credinta ca este bine ca icoana sa o primesti in dar. Un lucru foarte frumos! De aceea, amintim aici, momentele prielnice pentru un astfel de gest binecuvantat. Este frumos si foarte potrivit ca nasul sa daruiasca prima iconita la botez. El poate oferi icoana cu chipul sfantului al carui nume il pune copilului. La fel, nasii de cununie. Ei pot oferi la cununie, in biserica, finilor lor, icoana sfantului care doresc ei sa le fie ocrotitor al casei si al familiei noi. Parintii, pot si ei sa daruiasca o icoana copiilor, cand acestia se muta la casa noua. In toate aceste prilejuri, sau cu alte ocazii, preotul parohiei poate si el sa ofere icoane credinciosilor sai. Putem oferi o icoana in dar prietenilor nostri, folosindu-ne de un prilej anume sau de o simpla vizita. Se vor bucura mai mult decat ne inchipuim. Atentie insa, icoana daruita sa fie de cea mai buna calitate. Daca totusi nu vom primi in dar icoana, este de la sine inteles ca nu vom sta fara icoana asteptand, ci ne-o vom procura singuri.
Icoana de familie Icoana mostenita de la parinti este una dintre cele mai de pret mosteniri. Ea are rolul de a ne lega de parintii si stramosii nostri prin cea mai trainica legatura, cea a credintei. Icoana veche, in fata careia s-au rugat parintii, bunicii si strabunicii nostri poarta incarcatura credintei si rugaciunilor acestora. Continuitatea credintei este un element foarte pretios pentru spiritualitatea ortodoxa. De aici si aprecierea deosebita pe care o acordam traditiei. Nu trebuie sa renuntam la icoanele mostenite pentru nimic in lume. Aveam datoria de a le lasa mostenire sfanta si testament al credintei copiilor si nepotilor nostri. Daca nu am mostenit i icoana, putem sa ne ingrijim noi ca in familia noastra sa intre o icoana de pret pe care sa o lasam mostenire. Nimic mai frumos decat sa auzi: "Aceasta icoana o am de la mama mea" sau "de la bunica mea!"
Sfintirea icoanei Inainte de a fi asezata in casa, icoana noua se aduce la biserica pentru a fi sintita. Ea se lasa la biserica - de obicei patruzeci de zile - timp in care este tinuta in Sfantul Altar. Intre timp, sau la sfarsitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinteste, stropind-o cu apa sfintita si rostind rugaciunile randuite de Biserica. Se recomanda ca preotul sa scrie pe spatele icoanei data sfintirii, hramul bisericii unde a fost sfintita si numele sau.
Locul icoanei in casa Este bine sa avem in fiecare camera cate o icoana. Locul icoanei in casa este pe peretele de rasarit. Pe peretele cu icoana nu trebuie sa mai punem nimic altceva, pentru ca atentia noastra sa nu fie atrasa de alt lucru atunci cand ne rugam in fata icoanei si pentru ca nu este bine sa punem alaturi de icoana lucruri care nu au legatura cu aceasta. Punem icoana la rasarit pentru ca ne rugam intotdeauna cu fata la rasarit, si la biserica si acasa. Rasaritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mantuitorului Hristos, numit in rugaciunile Bisericii "Rasaritul cel de sus", "Soarele Dreptatii", etc... Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui si al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, in timp ce apusul, intunericul este semnul raului si al lucrurilor care se fac la intuneric. Deci, trebuie sa avem grija sa asezam icoana la rasarit, pentru a ne inchina cu fata la rasarit. A fost un timp cand unii dintre crestini tineau icoanele ascunse, dupa usa, in vreun coltisor sau chiar in sifoniere sau in valize. A sosit timpul sa scoatem icoanele la vedere si sa le asezam unde le este locul.
Locul de rugaciune Cele mai multe dintre casele crestinilor au amenajat un loc anume, un coltisor pentru rugaciune. Acesta este intr-un loc mai ferit din casa, desigur tot in partea de rasarit, in jurul unei icoane. Este un fel de altaras unde se pastreaza toate lucrurile sfintite din casa. Aici pastram aghiasma mare, apa sfintita de la sfestanie, anafora, tamaia, lumanarile, busuiocul, salcia sau frunza de nuc aduse de la biserica de Florii sau de Rusalii. Se poate amenaja ca un fel de dulapior de colt sau de perete, deschis, unde putem pune icoana si toate celelalte. Tot aici trebuie sa avem o masuta mica sau un analog mic (ca cel de la biserica pe care se citeste Sfanta Evanghelie), pe care vom pune cartea sau cartile noastre de rugaciune.
Candela In coltisorul de rugaciune trebuie sa avem neaparat o candela. In fiecare casa trebuie sa existe cel putin o candela. Se va folosi candela cu ulei si fitil . Nu este potrivit sa se foloseasca beculete, pentru ca adevarata candela, ca si lumanarea, trebuie sa foloseasca spre ardere ulei curat sau ceara curata. Beculetul este de frumusete. Candela nu este pentru frumusete, ci pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui sa o tinem tot timpul aprinsa in casa. Va amintiti pilda fecioarelor din Evanghelie, care asteptau pe Mantuitorul cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient undelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mantuitorului. Arderea continua a candelei este raspunsul crestinului la indemnul Mantuitorului: "Privegheati ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului." (Matei 25, 13). Cum spuneam, crestinul aprinde lumanarea sau candela ori de cate ori, in vreun fel anume, merge sa se intalneasca cu Dumnezeu. Candela aprinsa este semn al nadejdii pe care noi ne-o punem in Dumnezeu, ca El sa fie ocrotitorul nostru si al casei noastre. Cine nu poate pastra candela mereu aprinsa, este bine sa o aprinda seara, sau ori de cate ori se roaga. De asemenea, ardem candela in zilele de sarbatoare, incepand de seara din ajunul sarbatorii respective. Batranii, mai ales, tin candela aprinsa, pentru ca nu cumva sa le vina ceasul sfarsitului pe neasteptate si sa moara fara lumina, sa mearga la Hristos fara lumina. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu si pentru Imparatia luminii. Alegem lumina pentru ca lumina este semnul ca vrem sa ajungem la Dumnezeu. Exista candele la magazinele de obiecte bisericesti, la biserici si la manastiri. O candela este compusa dintr-un suport - de obicei metalic - in care se aseaza un pahar special de candela, colorat si o pluta speciala sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vata. La caz de nevoie, se poate improviza o candela foarte usor intr-un paharel sau in orice alt vas mic. Este bine, totusi, sa ne ingrijim de o candela frumoasa, care sa fie si podoaba de pret in casa noastra. Se mai obisnuieste o candela in bucatarie, acolo unde gospodina isi petrece foarte mult timp si chiar familia intreaga. Este foarte frumoasa si draga aceasta insotire a luminii candelei in jurul nostru. Ea ne pastreaza sau ne duce gandul la Dumnezeu si ne aduce aminte de rugaciune.
De ce punem icoana în casă? Icoana nu poate lipsi din casa creștinului. Prezența icoanei arată că acea casă este încreștinată, că familia care locuiește acolo este creștină. Icoana din casă este o mărturisire a credinței în Dumnezeu.
Icoana, prezență a celui înfățișat în ea Așa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc în față persoana dragă pe care o reprezintă, tot așa și icoana ne poartă cu gândul la cel înfățișat în ea. Icoana este o prezență a celui înfățișat în ea: a Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfinților. Prezența chipului unei persoane este într-o măsură prezența respectivei persoane. Chipul ne pune în legătură cu persoana pe care o reprezintă, ne ajută să ne ducem cu gândul la ea sau mai curând, aduce persoana respectivă în fața noastră, lângă noi, ne înlesnește o întâlnire cu ea. Icoana ne ajută să ne rugăm mai bine, pentru că ne ajută să intrăm mai ușor în legătură cu Dumnezeu, să-L vedem în persoana Mântuitorului Hristos, să simțim prezența Maicii Domnului și a sfinților pe care îi dorim împreună rugători cu noi și pentru noi.
Cine nu iubește icoanele nu iubește cu adevărat nici pe cei care sunt înfățișați în icoane. In ratacirea lor, sectantii spun ca nu e bine sa cinstim si sa ne inchinam la icoane pentru ca sunt idoli, ca nu e bine sa te inchini la o bucata de lemn sau hartie, pentru ca asa spune legea lui Dumnezeu. Dar crestinii nu se inchina la lemn sau hartie. Cine-si poate inchipui ca mamele si buncile noastre ingenuncheaza, se roaga si plang in fata unor bucati de lemn aceia se inseala amarnic si isi dau in felul acesta masura intunecimii mintii lor. Cel mai simplu exemplu care este la indemana tuturor ne poate lamuri asupra acestui lucru: in fata fotografiei unei persoane dragi, ceea ce ne bucura sau ne emotioneaza nu este bucata de hartie oricat de frumoasa ar fi aceasta, ci este chipul celui drag. Adeseori, de prea mult dor, sarutam fotografia persoanei indragite. Aceasta nu inseamna ca sarutam hartia, ci chipul celui drag si prin aceasta persoana care ne este draga. Fotografia ne este draga si o pastram cu sfintenie mai ales cand cel din fotografie este departe de noi. Daca am pierde fotografia respectiva sau daca cineva ne-ar rupe-o, de exemplu, ne-am supara foarte tare si ne-ar parea rau. Nu pentru ca am pierdut o bucatica de hartie, ci pentru ca am pierdut un semn, o prezenta a celui drag. Cu cat ne este mai draga persoana respectiva cu atat pretuim mai mult si fotografia si o tinem la loc de cinste. Tot asa si icoanele. Cu cat ne sunt mai dragi Mantuitorul, Maica Domnului si sfintii, cu atat iubim si cinstim mai mult icoanele. Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi!
Icoana, fereastră spre adevăratul Dumnezeu Dar icoana este mult mai mult decat o fotografie. Mai intai, pentru ca ea ne infatiseaza chipul lui Dumnezeu Insusi, chipul Fiului lui Dumnezeu intrupat. Ea este o fereastra spre lumea lui Dumnezeu, spre Imparatia cerurilor. Chipul Maicii Domnului si cel al sfintilor din icoane este chipul omenesc indumnezeit, coplesit de lumina dumnezeiasca a Imparatiei lui Dumnezeu. Icoana este sfintita prin chipul pe care il reprezinta. Fara icoana ne putem rataci de la adevaratul Dumnezeu, inchipuindu-ne fiecare, dupa mintea, priceperea si credinta sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plasmuit de imaginatia noastra. Asa incat riscul idolatriei este mult mai mare fara icoana, omul fiind tentat sa-si "inchipuie" un Dumnezeu "convenabil", dupa propriile dorinte si nevoi.
Ce fel de icoana trebuie sa punem in casa?Este bine ca sa punem in casele noastre icoane pictate pe lemn dupa randuiala Bisericii. In lipsa celor pictate pe lemn, se pot folosi si cele pe hartie, fie lipite pe lemn, se pot folosi si cele pe hartie, fie lipite pe lemn, fie inramate. Este foarte important sa distingem intre icoana adevarata si tabloul religios. Icoana adevarata este cea care ne arata chipul indumnezeit al Mantuitorului, al Maicii Domnului si al sfintilor, iar tabloul religios este cel care infatiseaza numai chipul omenesc al acestora. Pentru a nu gresi, se recomanda crestinului sa intrebe preotul atunci cand doreste sa-ri procure o icoana. Trebuie sa fim foarte atenti ce fel de icoana punem in casa noastra. Chipul acela se va intipari in mintea noastra. Chipul acela se va intipari in mintea noastra, a copiilor nostri pentru totdeauna si ne va ajuta sa ne indreptam cu mintea spre Dumnezeu. Crestinul nu trebuie sa se zgarceasca tocmai atunci cand cumpara o icoana.
Icoana daruita In traditia noastra se pastreaza credinta ca este bine ca icoana sa o primesti in dar. Un lucru foarte frumos! De aceea, amintim aici, momentele prielnice pentru un astfel de gest binecuvantat. Este frumos si foarte potrivit ca nasul sa daruiasca prima iconita la botez. El poate oferi icoana cu chipul sfantului al carui nume il pune copilului. La fel, nasii de cununie. Ei pot oferi la cununie, in biserica, finilor lor, icoana sfantului care doresc ei sa le fie ocrotitor al casei si al familiei noi. Parintii, pot si ei sa daruiasca o icoana copiilor, cand acestia se muta la casa noua. In toate aceste prilejuri, sau cu alte ocazii, preotul parohiei poate si el sa ofere icoane credinciosilor sai. Putem oferi o icoana in dar prietenilor nostri, folosindu-ne de un prilej anume sau de o simpla vizita. Se vor bucura mai mult decat ne inchipuim. Atentie insa, icoana daruita sa fie de cea mai buna calitate. Daca totusi nu vom primi in dar icoana, este de la sine inteles ca nu vom sta fara icoana asteptand, ci ne-o vom procura singuri.
Icoana de familie Icoana mostenita de la parinti este una dintre cele mai de pret mosteniri. Ea are rolul de a ne lega de parintii si stramosii nostri prin cea mai trainica legatura, cea a credintei. Icoana veche, in fata careia s-au rugat parintii, bunicii si strabunicii nostri poarta incarcatura credintei si rugaciunilor acestora. Continuitatea credintei este un element foarte pretios pentru spiritualitatea ortodoxa. De aici si aprecierea deosebita pe care o acordam traditiei. Nu trebuie sa renuntam la icoanele mostenite pentru nimic in lume. Aveam datoria de a le lasa mostenire sfanta si testament al credintei copiilor si nepotilor nostri. Daca nu am mostenit i icoana, putem sa ne ingrijim noi ca in familia noastra sa intre o icoana de pret pe care sa o lasam mostenire. Nimic mai frumos decat sa auzi: "Aceasta icoana o am de la mama mea" sau "de la bunica mea!"
Sfintirea icoanei Inainte de a fi asezata in casa, icoana noua se aduce la biserica pentru a fi sintita. Ea se lasa la biserica - de obicei patruzeci de zile - timp in care este tinuta in Sfantul Altar. Intre timp, sau la sfarsitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinteste, stropind-o cu apa sfintita si rostind rugaciunile randuite de Biserica. Se recomanda ca preotul sa scrie pe spatele icoanei data sfintirii, hramul bisericii unde a fost sfintita si numele sau.
Locul icoanei in casa Este bine sa avem in fiecare camera cate o icoana. Locul icoanei in casa este pe peretele de rasarit. Pe peretele cu icoana nu trebuie sa mai punem nimic altceva, pentru ca atentia noastra sa nu fie atrasa de alt lucru atunci cand ne rugam in fata icoanei si pentru ca nu este bine sa punem alaturi de icoana lucruri care nu au legatura cu aceasta. Punem icoana la rasarit pentru ca ne rugam intotdeauna cu fata la rasarit, si la biserica si acasa. Rasaritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mantuitorului Hristos, numit in rugaciunile Bisericii "Rasaritul cel de sus", "Soarele Dreptatii", etc... Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui si al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, in timp ce apusul, intunericul este semnul raului si al lucrurilor care se fac la intuneric. Deci, trebuie sa avem grija sa asezam icoana la rasarit, pentru a ne inchina cu fata la rasarit. A fost un timp cand unii dintre crestini tineau icoanele ascunse, dupa usa, in vreun coltisor sau chiar in sifoniere sau in valize. A sosit timpul sa scoatem icoanele la vedere si sa le asezam unde le este locul.
Locul de rugaciune Cele mai multe dintre casele crestinilor au amenajat un loc anume, un coltisor pentru rugaciune. Acesta este intr-un loc mai ferit din casa, desigur tot in partea de rasarit, in jurul unei icoane. Este un fel de altaras unde se pastreaza toate lucrurile sfintite din casa. Aici pastram aghiasma mare, apa sfintita de la sfestanie, anafora, tamaia, lumanarile, busuiocul, salcia sau frunza de nuc aduse de la biserica de Florii sau de Rusalii. Se poate amenaja ca un fel de dulapior de colt sau de perete, deschis, unde putem pune icoana si toate celelalte. Tot aici trebuie sa avem o masuta mica sau un analog mic (ca cel de la biserica pe care se citeste Sfanta Evanghelie), pe care vom pune cartea sau cartile noastre de rugaciune.
Candela In coltisorul de rugaciune trebuie sa avem neaparat o candela. In fiecare casa trebuie sa existe cel putin o candela. Se va folosi candela cu ulei si fitil . Nu este potrivit sa se foloseasca beculete, pentru ca adevarata candela, ca si lumanarea, trebuie sa foloseasca spre ardere ulei curat sau ceara curata. Beculetul este de frumusete. Candela nu este pentru frumusete, ci pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui sa o tinem tot timpul aprinsa in casa. Va amintiti pilda fecioarelor din Evanghelie, care asteptau pe Mantuitorul cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient undelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mantuitorului. Arderea continua a candelei este raspunsul crestinului la indemnul Mantuitorului: "Privegheati ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului." (Matei 25, 13). Cum spuneam, crestinul aprinde lumanarea sau candela ori de cate ori, in vreun fel anume, merge sa se intalneasca cu Dumnezeu. Candela aprinsa este semn al nadejdii pe care noi ne-o punem in Dumnezeu, ca El sa fie ocrotitorul nostru si al casei noastre. Cine nu poate pastra candela mereu aprinsa, este bine sa o aprinda seara, sau ori de cate ori se roaga. De asemenea, ardem candela in zilele de sarbatoare, incepand de seara din ajunul sarbatorii respective. Batranii, mai ales, tin candela aprinsa, pentru ca nu cumva sa le vina ceasul sfarsitului pe neasteptate si sa moara fara lumina, sa mearga la Hristos fara lumina. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu si pentru Imparatia luminii. Alegem lumina pentru ca lumina este semnul ca vrem sa ajungem la Dumnezeu. Exista candele la magazinele de obiecte bisericesti, la biserici si la manastiri. O candela este compusa dintr-un suport - de obicei metalic - in care se aseaza un pahar special de candela, colorat si o pluta speciala sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vata. La caz de nevoie, se poate improviza o candela foarte usor intr-un paharel sau in orice alt vas mic. Este bine, totusi, sa ne ingrijim de o candela frumoasa, care sa fie si podoaba de pret in casa noastra. Se mai obisnuieste o candela in bucatarie, acolo unde gospodina isi petrece foarte mult timp si chiar familia intreaga. Este foarte frumoasa si draga aceasta insotire a luminii candelei in jurul nostru. Ea ne pastreaza sau ne duce gandul la Dumnezeu si ne aduce aminte de rugaciune.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)